Ce este bullying-ul
În cazul bullying-ului de obicei există 3 părți: agresorul, copilul agresat și persoanele care asistă la comportamentul de bullying fără a lua o acțiune de a-l opri.
De la ce vârstă putem spune că un comportament agresiv e bullying
Cu siguranță nu se poate vorbi despre bullying la copii de vârsta sub 3 ani deoarece aceștia au un nivel scăzut de dezvoltare cognitivă.(1)
Copiii cu vârsta cuprinsă între 3-4 ani sunt încă în curs de dezvoltare a abilităților sociale și pot fi foarte fizici, astfel încât unele comportamente pot părea a fi de tip bullying, dar de fapt nu e vorba despre asta. Însă în cazul în care comportamentul este îndreptat către un singur copil, repetat și intens, atunci da poate fi considerat bullying precoce.(1)
Comportamentul de tip bullying se poate observa mai des însă de la vârsta de 5-6 ani atunci când încep copiii să înțeleagă conceptele de putere și control și au capacitatea să înțeleagă consecințele acțiunilor lor. (2)
Apoi începând cu școala gimnazială (clasele V-VIII), fenomenul de bullying devine tot mai intens și poate continua până la liceu.
Chiar dacă comportamentul de bullying al preșcolarilor poate fi diferit de cel al adolescenților sau adulților, efectele pot fi la fel de negative pentru victime. Este important să se ia în serios semnele de comportament abuziv chiar și la vârste mici și să se ia măsuri pentru a înceta acest comportament.
Tipuri și exemple de bullying
În general se vorbește de 4 categorii mari:
Bullying Fizic
- lovirea
- împinsul
- împiedicarea
- trasul de păr
- scuipatul
- amenințarea cu utilizarea forței fizice pentru a intimida
- șantaj
- distrugerea de bunuri
- furtul mâncării sau al bunurilor
Bullying-ul fizic este considerat cea mai gravă formă de bullying deoarece poate cauza răni fizice și poate avea consecințe grave asupra fizicului și psihicului persoanei agresate.
Bullying Verbal
- înjurături
- porecle
- jigniri legate de greutate (“ești gras”)
- jigniri legate de aspect (“ești urât”)
- batjocură (“ai 4 ani, tu ești un bebeluș, oaoa (imită plânsul unui bebeluș)”
- insulte sexuale
- insulte homofobe
În cazul poreclelor, persoana care e poreclită se poate simți intimidată sau presată să nu facă scandal pentru că ceilalții spun că e doar o glumă. Într-adevăr, dacă este un incident izolat poate să fie vorba doar despre o glumă, dar dacă adresarea de nume devine persistentă și regulată, atunci este vorba despre bullying. De asemenea contează și cum se simte persoana vizată. Dacă se simte inconfortabil și le-a spus celorlalți să înceteze, dar ei continuă să adreseze injurii, atunci este ceea ce numim bullying verbal.
Bullying Social
- minciuna, zvonurile false și răspândirea bârfelor
- excluderea din grup
- încurajarea celorlalți să se întoarcă împotriva cuiva
- lăsarea în urmă a unei persoane în mod intenționat și convingerea celorlalți membri ai grupului să facă la fel
Atunci când un copil strică reputația sau relația din grup a altui copil vorbim despre bullying social.
CyberBullying
- trimiterea de mesaje ofensatoare sau amenințătoare
- difuzarea de informatii false sau private
- crearea de profiluri false pentru a hărțui sau a face rău cuiva.
Cyberbullying este o formă de abuz emoțional sau intimidare care se petrece prin intermediul tehnologiei, cum ar fi internetul, rețelele sociale sau telefoanele mobile. Numărul cazurilor de cyberbullying a crescut semnificativ în ultimii ani și reprezintă o adevărată problemă în societatea din ziua de astăzi.
Efectele bullying-ului
Bullying-ul poate afecta pe toată lumea – atât pe persoana agresată și pe persoanele care asistă la comportamentul de bullying, cât și pe agresor.
1. În cazul persoanei agresate
Copiii care sunt hărțuiți pot avea probleme de sănătate din punct de vedere fizic, emoțional și mental. De asemenea rezultatele la școală pot fi afectate, unii copii ajungând să refuze să mai meargă la școală.
Copiii care sunt agresați pot experimenta:
- anxietate și depresie
- un sentiment puternic de singurătate și tristețe
- schimbări în modul de alimentație și somn
- probleme de sănătate
- note mai scăzute la școală, absențe multe, renunțarea la școală
- tentative de suicid
- în cazul copiilor de grădiniță și școală primară, retragerea socială, lipsa dorinței de a mai ieși afară să se joace cu copiii
Sprijin în cazul copilului agresat
În cazul copiilor mici, de grădiniță și școală primară, copiii nu ezită să aibă un comportament agresiv față de alți copii în prezența educatoarei sau a învățătoarei. Așadar, cadrele didactice, au responsabilitatea să identifice comportamentele de tip bullying și să le adreseze în cel mai scurt timp posibil. Pentru a preveni hărțuirea pe viitor la această categorie de vârstă, cadrele didactice și părinții pot să le citească copiilor cărți cu animăluțe despre bullying, despre emoții și să facă împreună diverse activități care ajută la dezvoltarea aptitudinilor sociale.
Recomandări
- Comunicarea cu un adult de încredere: Copilul ar trebui să le spună părinților sau unui învățător despre hărțuire și să ceară ajutor.
- Cum să spună “Nu”: Copilul ar trebui să învețe să spună “Nu” într-un mod ferm și cu demnitate când este hărțuit, astfel încât să transmită un mesaj clar că nu acceptă acest comportament și că nu este intimidat.
- Să pară încrezător: Bătăușii caută copii care manifestă nesiguranță, frică și o stimă de sine scăzută. Cum răspund victimele, cum își țin capul (dacă stau cu capul sus sau cu capul plecat), tonul vocii lor, oricare dintre acestea poate semnala că un copil ar putea deveni o țintă ușoară pentru ei. Așadar atitudinea e extrem de importantă pentru a evita posibilele agresiuni.
- Să se evite locurile unde are loc de obicei bullying-ul: Aceste zone pot include vestiarul, băile, sala de mese, locul de joacă sau autobuzul. Chiar și un hol îndepărtat, cu foarte puțină supraveghere a adulților, poate fi un loc propice pentru bullying.
- Să își facă un prieten: De obicei copiii care sunt mai retrași, nu au prieteni și sunt mai mereu singuri, sunt ținte aproape sigure pentru bullying. Dacă un copil are măcar un prieten cu care să își împartă pauzele sau cu care să meargă și să vină de la școală, șansele de a fi bullied pot scădea. Așadar, adulții ar trebui să îi încurajeze pe copii să își facă un prieten la grădiniță sau la școală.
- Înscrierea la un sport de apărare: Practicarea unui astfel de sport îi poate oferi copilului abilități fizice și mentale de apărare în caz de bullying. Sportul ajută la dezvoltarea încrederii în sine, iar acest lucru poate fi de asemenea un factor important care îl poate ajuta în caz de hărțuire.
2. În cazul persoanelor care asistă la bullying
Copiii care asistă la bullying pot avea următoarele comportamente:
- consum ridicat de tutun, alcool sau droguri
- un risc ridicat de a dezvolta probleme mentale cum ar fi depresie și anxietate
- absențe mai multe sau renunțarea la școală
Sprijin în cazul copilului martor la bullying
- Comunicarea: Adultul ar trebui să vorbească deschis cu persoana care a fost martoră la hărțuire și să îi ofere sprijin emoțional. Este important să se asigure că persoana se simte în siguranță și înțeleasă și să îi fie oferite opțiuni de susținere.
- Încurajarea raportării: Adultul ar trebui să încurajeze persoana care a fost martoră la bullying să raporteze evenimentul la un adult de încredere, cum ar fi un învățător sau un consilier. Este important să se sublinieze importanța raportării pentru a opri hărțuirea și a proteja victimele.
- Educația: Adultul poate oferi informații despre bullying și cum să reacționeze în cazul în care este martor la un eveniment de hărțuire. Este important să se încurajeze persoana să înțeleagă că nu este responsabilă pentru comportamentul bully-ului, dar poate face alegeri pentru a ajuta la oprirea hărțuirii.
- Suport: Adultul ar trebui să ofere suport persoanei care a fost martoră la hărțuire, indiferent de ceea ce alege să facă. Acest suport poate fi oferit prin intermediul serviciilor de consiliere sau prin intermediul unui grup de susținere pentru victimele bullying-ului.
Cum poate ajuta martorul persoana agresată
- Să raporteze incidentul pentru a opri hărțuirea și a proteja persoana agresată
- Poate oferi suport victimei prin vorbirea cu aceasta în mod privat și oferindu-i sprijin emoțional.
- Poate fi un exemplu bun prin refuzarea să participe sau să râdă la glumele sau comentariile hărțuitoare. În acest mod, martorul poate arăta că hărțuirea nu este acceptabilă și poate ajuta astfel la oprirea acesteia.
- Poate încuraja alți martori să raporteze incidentul sau să ofere suport victimei. Prin acționarea împreună, martorii pot avea un impact mai mare în oprirea bullying-ului.
3. În cazul agresorului
Copilul care face bullying poate avea următoarele comportamente:
- abuz de alcool și droguri în adolescență și ca adult
- intră în lupte, vandalizează
- își începe viața sexuală mai devreme
- ca adult va deveni abuziv cu partenerul/partenera și cu copiii proprii
Sprijin în cazul copilului care face bullying
- Comunicare: Discutați cu copilul despre comportamentul său și ajutați-l să înțeleagă efectele acestuia asupra celor din jur.
- Educație: Încurajați copilul să participe la programe de educație anti-bullying sau să ia parte la sesiuni de consiliere.
- Consecințe: Stabiliți consecințe clare pentru comportamentul de bullying și asigurați-vă că le implementați consecvent.
- Modele pozitive: Arătați copilului că există modalități pozitive de a se comporta și de a rezolva conflictele.
- Consiliere: Asigurați-vă că copilul are acces la sprijinul necesar, cum ar fi consiliere sau terapie, pentru a înțelege și a gestiona emoțiile și comportamentul său.
Și în cazul agresorului adulții trebuie să abordeze situația cu empatie și blândețe. De multe ori, din dorința de a proteja victima, adulții pot să aibă chiar ei un comportament agresiv. Asta însă, nu face decât să perpetueze situația mai departe, deoarece copilul agresor învață că aceasta e modalitatea prin care se rezolvă conflictele.
Cauze
În cazul copilului care hărțuiește, părinții și cadrele didactice în primul rând ar trebui să se uite în spatele comportamentului copilului. Comportamentul este ceea ce rezultă dintr-un șir de alte evenimente sau acțiuni de care a avut parte copilulul. Identificând cauza, se pot lua măsuri pentru a ajuta copilul și astfel de a îndrepta comportamentul.
Din punct de vedere al educației, părinții pot să îi învețe pe copii 3 reguli simple legat de comportament:
Recomandări cărți anti-bullying
Pentru copii de grădiniță și școală primară
- Seria “Bullying-ul nu este amuzant“ de Amanda F Doering și Melissa Higgins
- “Secretul lui Milton” de Eckhart Tolle care abordează pe lângă bullying și partea de mindfulness
- “Fram la grădiniță și bullyingul” de Irina Forgaciu
Pentru adolescenți
- “The Bully, the Bullied, and the Bystander” de Barbara Coloroso
- Sticks and Stones: Defeating the Culture of Bullying and Rediscovering the Power of Character and Empathy de EMILY BAZELON
Referințe:
- Bullying and the preschool child article https://www.canr.msu.edu/news/bullying_and_the_preschool_child
- Bullying in preschool children research https://www.researchgate.net/publication/338600198_Bullying_in_preschool_children
- Cyberbullying Among Adolescents and Children: A Comprehensive Review of the Global Situation, Risk Factors, and Preventive Measures https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpubh.2021.634909/full
- UNICEF ed. Children in a Digital World. New York, NY: UNICEF (2017). https://www.unicef.org/media/48601/file
- Effects of bullying https://www.stopbullying.gov/bullying/effects
- 17 Ways to Prevent Bullying in Your Classroom https://www.verywellfamily.com/ways-prevent-bullying-in-classroom-460756
- https://www.agerpres.ro/social/2022/10/18/salvati-copiii-aproape-50-dintre-elevi-victime-ale-bullying-ului-27-admit-ca-au-fost-agresori–998111
- Educație fără bullying https://www.edupedu.ro/educatie-fara-bullying-aplicatie-gratuita-pentru-elevi-profesori-si-parinti-lansata-in-romania-contine-materiale-educative-si-sfaturi-pentru-solutionarea-cazurilor-de-violenta-in/
- 8 Ways to Avoid Bullies at School https://www.verywellfamily.com/skills-kids-need-to-avoid-bullies-at-school-460786